Zilele trecute copilul meu, care este la școală în clasa pregătitoare, s-a confruntat cu o adevărată dilemă “existențială”: învățătoarea le-a cerut să ducă la școală o poză pe care o făcuseră cu o săptămână înainte cu toată clasa.

Până aici nimic special, doar că artistul din el își făcuse de lucru cu poza respectivă și o personalizase puțin cu markerul. Își  dorea să îndeplinească sarcina pe care o primise de la Doamna dar era convins că aceasta o să-l certe dacă o să-i vadă “capodopera”. Prin urmare, tot ce putea să facă era să, daaa, ați ghicit, să urle ca din gură de șarpe și să se jelească neîncetat.

“Bomba” trebuia dezamorsată rapid așa că am sărit în ajutorul lui cu o soluție salvatoare: să ducă poza la școală dar să spună că sora lui mai mică o mâzgălise. La sugestia mea el a început să răcnească  și mai tare și să o țină langa pe a lui că e terminat. În scurt timp s-a creat un vacarm de nedescris: el se văicărea încontinuu în timp ce eu mă enervam din ce în ce mai tare că nu-mi acceptă soluția. Și atunci mi-a spus: „ dar asta înseamnă să mint și nu vreau asta“ .

M-a lăsat perplexă pentru că brusc m-am văzut pe mine insistând să-mi învăț propriul copil să mintă și pe el încercând din răsputeri să se opună. M-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb ce ne dorim noi să-i învățăm pe copii, care sunt principiile pe care dorim să le insuflăm și cu ce “bagaj“ îi lansăm pe căile neștiute ale vieții.

Ce facem noi corporatiștii atunci când ne dorim răspunsuri? Sondaje, sondaje și iar sondaje. Nu am întrebat  “100 de români“ ci doar câțiva colegi și prieteni apropiați:

Dacă ați avea posibilitatea de a da copilului vostru doar 3 sfaturi care să-i ghideze în viață, care ar fi acelea?

Ce au răspuns “ELE”:

  • Să aibă încredere în el și să fie curajos
  • Să-și urmeze visurile în viață și să facă ceea ce-i place pentru că așa va fi fericit și împlinit
  • Să învețe din greșeli pentru că așa poate progresa și poate deveni mai înțelept
  • Să fie rațional și puternic
  • Să fie conștient că fericirea celorlalți nu depinde de el, deci să facă ce-l face pe el fericit nu ce-i mulțumește pe părinți, bunici,prieteni, iubiți,etc)
  • Să se bucure de lucrurile mărunte și să trăiască clipa
  • Să trateze totul cu umor
  • Să nu judece, să-i accepte pe ceilalți așa cum sunt
  • Ceea ce gândește să fie în concordanță cu ceea ce zice și cu ceea ce face
  • Să fie cinstit
  • Să știe limbi străine și să călătorească mult
  • Să se îndrăgostească
  • Să se îndrăgostească
  • Să învețe pentu că ce are în cap nu-i scoate nimeni
  • Să fie optimist pentru că doar așa poate trăi mult și frumos
  • Să iubească oamenii
  • Să-și transforme hobby-ul în meserie
  • Să-și aleagă cu mare atenție prietenii
  • Să fie vesel și onest
  • Să-și lase nevasta să meargă cu prietenele în club
  • Să ia toate deciziile din iubire nu din frică
  • Să nu uite niciodată de familie și de unde a plecat
  • Să fie prieten cu proprii părinți și să aibă încredere în ei
  • Să facă întotdeauna ce-i place și în ce are el încredere și nu ce cred alții că ar fi bine pentru el
  • Să fie empatic, altruist și onest
  • Să nu încerce stupefiante cu colegii ci dacă vrea musai atunci să încerce acasă cu părinții
  • Să se uite la părinți ca să nu ajunga așa
  • Să nu-si piardă niciodată rațiunea dar să o îmbine cu sufletul
  • Să fie curajoși și iubitori
  • Să meargă la biserică

Ce au răspuns „EI”:

  • Să nu mănânce nimic care miroase urât
  • Să nu plece niciodată cu o persoană străină
  • Să nu uite să spună mulțumesc, mai ales atunci când nu  merită ce a primit
  • Să joace tenis
  • Să-și asume riscuri
  • Să țină de bani
  • Să folosească prezervativ întotdeauna
  • Să bulească toate gagicile posibile
  • Să nu pună mentos in Cola pentru că oricăt de intersant ar părea, nu este
  • Să nu fie fătălău
  • Să se resemneze cu gândul că nu-I mai crește putza după 16 ani
  • Să fie bun cu alții și să treacă totul prin filtrul gândirii
  • Să aibă deschidere către părinți
  • Să creadă în Dumnezeu
  • Să-și urmeze îndeaproape scopurile
  • Să-și asume responsabilitatea
  • Să-și asculte instinctul
  • Să facă ce vrea in viață
  • Să-și facă mulți prieteni
  • Să studieze mult dar totuși nu foarte mult astfel încât să-i ramână timp și de bucuriile vieții
  • Să-și reamintească zilnic că acea zi poate fi ultima pentru el sau pentru cei cu care interacționează
  • Să-și respecte colegii și partenerii
  • Să nu confunde succesul cu banii
  • Să-și facă propria afacere
  • Să fie tolerant
  • Să se concentreze mai mult pe interior și nu pe exterior
  • Să nu adere la vreo religie
  • Să-i respecte pe ceilalți precum ar dori să fie el respectat
  • Există o soluție pentru orice, oricât de grea ar fi situația
  • Sa fie curios, să nu se oprească din învățat orice, să nu se limiteze la ce este acum
  • Să sacrifice ce este azi pentru ce va fi mâine

Acest sondaj reprezintă încă o dovadă în plus că noi, Doamnele, suntem niște firi “sensibiloase” orientate spre idealuri, filozofie și “despicatul firului în patru” în timp ce Domnii preferă lucrurile mai lumești și practice. Avem de o parte dragoste, iubire și suflet iar în oglindă vorbim despre prezervative, bulit și gagici – ce sa mai, combinația perfectă.

Este clar că ceea ce dorim să transmitem mai departe copiilor noștri reprezintă în esență ceea ce ne definește pe noi astăzi, ca oameni.

Pentru mine acest exercițiu și răspunsurile persoanelor intervievate au fost revelatoare pentru că, fără să-și dea seama, au dezvăluit o parte din ei, o parte din dorințele și frustrările lor și mai ales din lucrurile pe care ei pun accent astăzi.

Ce nu înțeleg eu însă este cum putem să ne batem cu pumnul în piept că ne învățăm copii numai de bine și că-I îndreptăm către drumul civilizației când noi înșine nu aplicăm și nu trăim după aceste principii?

Pentru că da, încă mai există oameni care se bagă în față atunci când aștepți la coadă (culmea chiar și la cantina unei mari corporații unde se presupune că întalnești numai oameni educați, “spuma spumelor”), care traversează strada chiar și atunci când semaforul arată roșu sau care calcă un copil în picioare doar ca plodul lor să se dea primul pe tobogan în parc.

Da, suntem foarte buni în a da lecții și a vorbi din cărți dar practica ne omoară.