Lucrez de 12 ani în corporațiile din România, 12 ani în care am avut ocazia și „onoarea” să interacționez cu felurite specimene în materie de șefie. Întâlnim manageri la tot pasul, unul mai răsărit ca altul și unul mai dornic ca altul să-și etaleze calitățile incontestabile în leadership.

Îl avem în top pe „buricul pământului”, căruia i se cuvine atenție, ascultare și supunere că doar el ia cele mai bune decizii și nu greșește niciodată.  Este cel care a ajuns într-o asemenea functie printr-o conjunctură favorabilă și nicidecum în baza abilităților lui de conducător. Putem spune că a dat norocul peste el, că i-a pus Dumnezeu măna în cap sau că pur și simplu a mâncat rahat cu polonicul când era mic. Și rahat continuă să mănânce în continuare ca adult doar că acum o face la o scară mai largă, că doar e șef.  În această categorie intră așa numiții „parveniți” care, odată ajunși în vârf, consideră că sunt infailibili și care vor lua decizii legați la ochi și cu urechile astupate. Deși este extrem de limitat și lipsit de orice originalitate compensează din plin cu un ego uriaș și o lipsă de modestie monumentală: el rezolvă orice situație, orice criză (chiar și cele inexistente) și o face oricând cu mâinile legate la spate. În discuțiile purtate este mai mult decât dornic să empatizeze cu opiniile șefilor săi și nu ezită în a-i cita și a folosi argumentele acestora ca fiind ale lui, dând dovadă astfel de o „pregătire superioară” și un „mod elaborat de a gândi”. Este obositor, plictisitor iar rezultatele obținute sunt sub limita mediocrității. Și cu toate astea, are pretenția de a fi respectat doar pentru că…ei bine, nu trebuie să fie un motiv, e suficient că există.

Următorul ar fi managerul „Oglindă oglinjoară, cine este cel mai manager din țară?”, respectiv acel șef cu 0% conținut și 100% imagine. Imaginea este totul pentru el, îl precede la un nou loc de muncă și-l aruncă pe culmile carierei la cel actual. Acest manager realizează care este puterea PR-ului și nu ezită să o folosească în beneficiul propriu. Fiecare mișcare pe care o face în cariera sa este punctată printr-un articol mic în ziarele de specialitate sau printr-o mențiune scurtă în emisiunile televizate de profil. Companiile consideră că au tras-ul lozul cel mare doar pentru că au reușit să-l angajeze așa că se grăbesc să-i pună pe masă beneficii peste beneficii. Și ce face un astfel de manager odată ajuns într-o nouă corporație? Ei bine da, ați ghicit: își consolidează poziția prin angajarea în echipă a unei „resurse indispensabile”, responsabilitatea principală a acestei persoane fiind păstrarea aparențelor și a imaginii sale imaculate. Printre sarcinile zilnice, omul său va trebui să-i deschidă calculatorul în fiecare dimineață și să-i aranjeze sacoul strategic pe scaun astfel încăt toată lumea să știe ce șef matinal și ocupat este el… cu toate că el ajunge abia după prânz la birou. Acesta este un manager incapabil să ia o decizie singur așa că își bazează întreaga activitate pe munca oamenilor din echipă iar rezultatele obținute vor fi doar prin intermediul acestora.

Favoritul meu este însă șeful „dezbină și cucerește”, care nu lasă să circule, în jos pe scara ierarhică, decât frânturi de informații, fiind conștient că informația înseamnă putere și deci, el și numai el va fi văzut ca și vizionar și conducător suprem. De multe ori alocă aceeași sarcină la mai mulți subalterni făcând astfel risipă de resurse, timp și energie. Discută cu oamenii din josul lanțului ierarhic și nu cu managerii lor, creând astfel disensiuni în rândul echipelor, pentru ca, ulterior, tot el să fie băiatul bun care găsește soluția și-i împacă pe toți. Acesta este conducătorul abil care știe să manipuleze oamenii astfel încât obține întodeauna rezultatul dorit și, mai mult, cade în picioare indiferent de gravitatea situației cu care se confruntă. Este acel manager care folosește la maxim potențialul oamenilor din echipa sa, îi seacă de energie și îi împinge dincolo de limite doar pentru a obține ceea ce el dorește, pentru ca după ce termină cu ei să le dea cu piciorul și să-i trateze ca pe o cantitate neglijabilă. Dorința de a fi adulat și de a fi recunoscut în mod public ca fiind un adevărat leader și un deschizător de drumuri, îl determină să țină aproape oameni de o calitate îndoielnică. Astfel, promovează și împinge în prima linie oameni incompetenți și slabi pregătiți, oameni care nu au propriile convingeri și principii. Va ține aproape astfel de personaje pentru că știe că este suficient doar să le spună să sară și ei vor întreba cât de sus, să lingă și ei vor întreba doar cât de adânc. Ce nu realizează un astfel de manager este că o asemenea abordare dăunează imaginii pe care încearcă din greu să și-o construiască și totodată, îl privează de apropierea oamenilor care îî sunt cu adevărat loiali și care îl apreciază nu numai pentru plusul de valoare pe care îl poate aduce în carierele lor dar și pentru omul din el.

Mda, e clar ca viața in corporații nu este nici plictisitoare și nici lipsită de diversitate.