După ce ai analizat și ai despicat firul în patru, ai ajuns la concluzia că nu poți renunța la prima ta dragoste, Corporația. Este o iubire cu năbădâi care îți dă de multe ori dureri de cap, emoții și fluturi în stomac (de cele mai multe ori de la lipsa prânzului pe care nu ai avut timp să-l iei) dar totodată, o iubire care a creat dependență în suflettul tău.  Te simți ușurat pentru că știi pe ce drum să o apuci dar direcția încă este neclară – bine, bine, rămâi în sistemul corporatist dar în ce corporație, ce domeniu? Oare ai putea să te reprofilezi deși ai o anumită vârstă și o anumită experiență pe  o zonă specifică de activitate? Și cum ar trebui să procedezi ca să-ți găsești astăzi un nou loc de muncă?

Un prieten de-al meu, care activează în domeniul recrutării, susține că este bine să mergi la căte un interviu la fiecare 6 luni pentru a nu-ți ieși din mână și pentru a rămâne conectat cu practicile. La nivel teoretic îi dau dreptate dar știm cu toții că în practică nu se întâmplă asta: ne lăsăm prinși în rutina zilnică și realizăm cu stupoare că au trecut 5, 7 sau chiar 10 ani de cănd suntem pe același job și acum, când ne dorim cu ardoare o schimbare, habar nu avem ce să facem. Pentru a primi niște răspunsuri avizate în această direcție, am apelat la cei care mănâncă pe pâine recrutare și anume, oamenii de HR. Prieteni dragi mie și colegi, toți oameni faini pe care eu îî respect atât la nivel profesional cât și personal, au acceptat să-mi răspundă la întrebări pentru ca eu să le pot împărtăși cu voi.

1.Cum a evoluat piața de HR în ultimii ani? Competiția este mai acerbă? Candidații sunt mai pregătiți? Pretențiile salariale sunt în discordanță cu experiența și pregătirea profesională?

„Recrutarea a devenit mai grea” in zilele noastre și asta pentru că actorii din rolurile principale, respectiv recrutorii și candidații, sunt deopotrivă mai ignoranți și mai superficiali. Pe de o parte avem candidați mai slab pregătiți și care nu știu exact ce vor iar pe de altă  parte  avem oameni care încă mai recruteaza după litera veche, care sunt străini de ceea ce înseamnă deschidere și mai ales sinceritate și corectitudine. Un om de HR ar trebui să reprezinte un model pentru candidat, să fie imaginea companiei pe care o reprezintă, a valorilor pe care le promovează și pe care susține că le caută la persoana intervievată. Prin urmare, ar trebui să se țină de cuvânt și să revină cu un răspuns către candidat „în maxim 2 săptămâni”, așa cum a promis. Nu știu la voi cum a fost dar la mine nici măcar un recrutor nu s-a mai deranjat să revină dacă răspunsul a fost negativ. Cât despre pretențiile salariale, ei bine, întotdeauna vor exista discrepanțe între grilă și pretenții pentru că întodeauna vor exista candidați absurzi care se consideră mult prea buni pentru a porni de jos (cum sunt de exemplu cei care au terminat facultatea și nu au pic de experiență în câmpul muncii) dar și angajatori care apelează la mentalitatea „plătim mai puțin la început ca să vedem cum se descurcă”, chiar dacă poziția, teoretic, este plătită de piață mai sus. Partea amuzantă este să explice ulterior de ce cresc salariile cu double digit.

Domeniile care încă sunt pe val astăzi rămân IT-ul și Centrele de suport clienți, prin urmare aici întâlnim competiție mai mare dar și remunerație pe măsură.

2.  Care sunt sursele preponderente de selecție a candidaților?

Se pare că recomandările sunt la mare căutare, corporațiile preferând să meargă pe principiul:”cine se aseamănă se adună”. Nu sunt însă excluse nici site-urile de profil, precum LinkedIn sau Best Jobs.

3. Se fac verificări ale candidaților pe rețelele de socializare (ex: Facebook)?

Nu există o procedură în acest sens pe care oamenii de HR să o folosească în mod standard dar cu siguranță că există tendințe și mai ales curiozitate.  Recrutorii sunt intersați de omul din spatele candidatului iar lipsa de moderație afișată pe rețelele de socializare reprezintă clar un minus  în selecție. Nimeni nu vrea un angajat care postează zilnic imagini de la petreceri și băute cu tovarășii lui. Deci… aviz amatorilor!

4. Ce contează mai mult, experiența profesională sau acreditările? Și, dacă tot suntem la capitolul acreditări, reprezintă MBA-ul trecerea de la Middle la Senior Management?

S-a votat în unanimitate că experiența dar mai ales omul și valorile acestuia reprezintă comoara după care sapă toți recrutorii (cel puțin cei cu care am vorbit eu).  Un om de HR deschis va căuta potențialul din om, va alege să renunțe la „patalamale” și, în schimb, să investească în noul angajat astfel încât să ajungă la nivelul și performanța dorite (asta în cazul în care politica instituției îi va permite, bineînțeles). Este adevărat totodată că, pentru candidații „abia inițiați” în câmpul muncii (new entry), cursurile/ acreditările demonstrează dorința acestora de a evolua și a se dezvolta personal, de unde și bila albă în procesul de selecție.

MBA-ul sau certificările asemănătoare (ex: ACCA, CFA, etc) nu vor conduce automat la poziții superioare. Da, ar putea reprezenta un punct în plus în final dar nu definitoriu. Sunt manageri foarte buni care nu au facultate și manageri jalnici cu o serie de astfel de certificări. Da, MBA-ul te poate ajuta să devii mai structurat, mai orientat către business dar nu te învață să fii om.

5. Pasiunile/ activitățile extra practicate de către un candidat aduc plus valoare pentru acesta în procesul de selecție?

„Viața începe în afara zonei de confort”  iar oamenii care fac și alte lucruri extra program de corporație reprezintă o valoare pentru orice organizație pentru că asta arată, fără doar și poate, deschiderea lor către nou, flexibilitatea,implicarea și dorința de dezvoltare personală. Atenție: nu vorbim de veșnicele hobby-uri trecute în mod standard de către toată lumea in CV (ex: citit, călătorii, etc) ci de activități reale care să te definească pe tine ca persoană.

6. Mai există întrebarea „Unde te vezi peste 5 ani? „

„Old management school… planuri cincinale. Hai să fim serioși… mai e valabil când tehnologia și lumea în care trăim se schimbă dramatic de la o zi la alta… cine îmi spune că peste 5 ani voi mai fi în compania în care sunt acum?!?!?! Sau în țara asta???? Sau pe jobul ăsta? S-au dus de mult vremurile în care ieșeam la pensie din organizația care ne-a angajat din timpul facultății ca intern…  da, vrei să vezi că omul are un plan cu viața lui (în sau în afara corporației)… dar mai e ceva sigur?” Se urmărește perspectiva pe care o are candidatul și ambiția dar mai există și cealaltă parte a monedei, și anume nestatornicia la locul de muncă în cazul în care vrea să mute munții din loc și tot ce poate primi este un job de sine stătător, fără perspective de viitor.

7.  Îmi puteți da exemple de întrebări atipice puse candidatului în timpul interviului?

  • Ce vrei să te faci când vei fi mare?
  • Ce te ține treaz noaptea?
  • Dacă ai putea schimba ceva, ce ar fi acel ceva?
  • Îmi poți da exemplu de o situație conflictuală în care te-ai regăsit și modul în care ai gestionat-o?

8. Se urmărește activ în timpul interviului limbajul non-verbal?

Da, contează acest aspect dar și aici recrutorul trebuie să știe să „citească printre rânduri și printre gesturi”. Vă redau mai jos o poveste, o poveste spusă și trăită chiar de unul dintre prietenii recrutori cu care am vorbit pentru acest articol.

„Am exemplu de un om care la interviu a fost jalnic… dar avea ceva, nu știu să spun în cuvinte. Sau știu: potențial. Era studentă, la primul interviu, nu știa să se îmbrace și nici să se prezinte. S-a fâstâcit și era cam ciudățică… dar avea potențial. Am dus-o la un alt manager, care a văzut  ce văzusem și eu. Acum dă clasă la eleganșă și stil… și rățușca cea urâtă a devenit o lebădă superbă. Dacă o respingeam pe motiv de limbaj non-verbal, urâțenie și lipsă de stil (astea au fost motivele pe care le-am primit de la primul manager) acum nu aș fi avut un sms primit după mulți ani, citez: “acum 5 ani, cineva a avut încredere în mine. Mulțumesc”.

9. Este adevărat că barbații aplică pentru un post dacă îndeplinesc 60% din cerințe în timp ce femeile caută să se plieze pe 100% ?

Da, este adevărat. Bărbații au mai multă încredere în propriile forțe, sunt mai siguri pe ei și atunci se aruncă mai ușor în vâltoare în timp ce femeile au un apetit mai scăzut pentru risc, sunt mai fricoase și deci totul trebuie să fie perfect.

10. Cum ar trebui să procedeze cineva care caută să-și schimbe locul de muncă ? Ceva sfaturi în direcția asta?

  • Să-și actualizeze profilul pe site-urile dedicate (ex:LinkedIn)
  • Să aleagă două, maxim trei firme de recrutare cărora să le transmită CV-ul
  • Dacă se dorește trecerea de la Middle Management la Top Management nu ar strica să-și construiască o imagine adecvată, un brand personal. Trebuie să iasă în lume, să participe la evenimente pentru a se face cunoscut (networking). Iar pentru a se face cunoscut și mai ales plăcut trebuie să fie la curent cu subiecte mondene și nu numai.

Mulțumesc încă o dată tuturor celor care și-au rupt din timpul lor și au acceptat să ne vedem în vederea realizării acestui articol.