Acum ceva vreme a avut loc premiera mult așteptatului și controversatului film Frumoasa și Bestia. Controversat pentru că potrivit criticilor, a gurilor rele și nu numai, este primul film din istoria Disney care prezintă un personaj gay și un moment specific „de neconceput”: un dans săltăreț între doi bărbați. Aoleu, acum realizez că la nunta mea am participat la un moment similar când soțul meu a dansat cu nașul drept plată pentru mireasa care fusese furată. Culmea, invitații au râs și s-au distrat pe cinste la vederea dansului lor și nu au fugit oripilați. Chiar curios…

Revolta privind acest film a fost atât de mare încât în Rusia a fost interzis cu desăvârșire copiilor sub 16 ani  iar în SUA un cinematograf din Alabama a refuzat categoric să-l proiecteze. Asta pentru că tot suntem în secolul  21 și ne batem cu pumnul în piept că luptăm împotriva discriminării de orice fel. Nici România nu s-a lăsat mai prejos și Coaliția pentru Familie a reacționat prompt cerând românilor să ia atitudine și să ceară interzicerea filmului și la noi. Am fost și am văzut acest film, așteptând cu interes acele scene oripilante care deformează mințile copiilor nostri. Am simțit o dezamăgire imensă când am realizat că filmul s-a terminat și eu tot nu am reușit să identific problema atât de mediatizată, filmul fiind o copie fidelă a desenelor, absolut nimic în plus.

Plecând de la acest episod m-am întrebat ce simt oamenii ăștia, homosexualii, când sunt confruntați cu asemenea situații doar pentru că au o orientare sexuală diferită. Ce-i face diferiți din moment ce nu sunt acceptați și chiar huliți în anumite împrejurări?

Așa am ajuns să-l cunosc pe Andrei, un homosexual declarat care a fost extrem de drăguț și a acceptat să ne întâlnim pentru a povesti un pic despre viața lui. Mă consider o persoană deschisă la minte și fără prejudecăți dar trebuie să vă mărturiesc că mi-am ținut răsuflarea când m-am aflat față în față cu el pentru prima dată, căutând din start ceva semne… dar pentru ce? Ceva diferențe… dar față de ce sau față de cine? S-ar putea să fiți surprinși dar omul s-a dovedit absolut normal, nu avea două capete, nu era îmbrăcat aiurea, nu nimic. A fost o plăcere să vorbesc cu Andrei și să constat deschiderea lui vis-a-vis de acest subiect.

Andrei a știut că are o anumită orientare sexuală încă de la 5 ani iar prima experiență sexuală a avut-o  cu un băiat la vârsta de 12 ani. Ulterior a încercat și cu fete dar a știut că homosexualitatea i se potrivește și nu din cauza plăcerii sexuale, pe care de altfel o poate resimți și cu femeile, ci mai mult din cauza comuniunii și legăturii emoționale pe care o stabilește atunci când este cu un bărbat. I-a fost greu să accepte această latură a lui? Fără doar și poate, da. A reușit să recunoască față de prieteni pe la 23 de ani și față de familie 3 ani mai târziu. Toți homosexualii trec prin etape precum: negare însoțită de frustrare și depresie, acceptare și în final, iubire față de sine. La 34 de ani, Andrei este în faza de acceptare ceea ce mă face să mă întreb: oare ca homosexual ajungi în viața asta să nu te mai învinovățești și să nu te mai urăști pentru că ești diferit de majoritatea din jur?

Am abordat multe aspecte în timpul discuției cu Andrei , precum:

Ce înseamnă homosexual declarat?

Se pare că, deși asta ați crede la prima vedere, homosexual declarat nu înseamnă că își strigă statutul la fiecare colț de stradă și de fiecare dată când are ocazia ci doar că nu se mai ascunde: opiniile, gesturile efeminate acolo unde există și mai ales preferința sexuală în cazul în care este întrebat.

Au fost prieteni care au refuzat să mai interacționeze cu Andrei odată ce au aflat adevărata lui preferință sexuală?

Da, Andrei și-a pierdut din prieteni odată cu această mărturisire dar chiar și așa tot nu regretă pentru că astfel a avut ocazia să cunoască oameni noi, oameni minunați lipsiți de prejudecăți. Are foarte mulți prieteni heterosexuali care îl acceptă și țin la el pentru omul din el.

Cum sunt văzuți homosexualii în societate, cum sunt etichetați?

Răspunsul lui Andrei a venit rapid și sigur: „suntem considerați anormali, anomalii”. M-am întrebat atunci cum m-aș simți eu să fiu considerată și mai ales tratată ca o anomalie doar pentru că am anumite preferințe sexuale. De fapt, cum m-aș simți să trebuiască să-mi declar public aceste preferințe sexuale doar pentru a fi acceptată sau mai bine spus pentru a avea o speranță să fiu acceptată de către cei din jur. Nu am auzit heterosexuali vorbind deschis despre ce le place să facă sau nu în intimitate atunci homosexualii de ce ar trebui să o facă? Și mai ales de ce ar trebui să justifice? Asta m-a uimit la Andrei: a venit pregătit cu argumente din știință și filozofie (sunt sigură că nu le-a prezentat pentru prima dată), argumente care să demonstreze, să justifice clar că homosexualitatea este ceva normal (din nou cuvântul normal).

Cum sunt ei de fapt, cei din comunitatea gay?

Aici mi-a menționat trei atribute, și anume: altruism, deschidere către spiritualitate și autenticitate. În plus, se pare că homosexualii sunt feminiști și mai ales familiști convinși, mulți dintre ei evitând recunoașterea publică tocmai pentru a nu-și expune familiile eventualelor discriminări.  Nu m-am îndoit de aceste calități dar mi-a fost greu să cred că există doar o parte pozitivă. Prin urmare, l-am întrebat ce părere are despre promiscuitate  și înclinația către depravare și destrăbălare, ca și elemente care descriu adeseori comunitatea gay. Aici Andrei a ezitat și chiar a avut nevoie de un moment de gândire înainte de a-mi răspunde. În opinia lui și heterosexualii au asemenea înclinații doar că nu sunt cunoscute și afișate precum cele ale homosexualilor. Recunoaște însă că cei din comunitatea gay sunt mai deschiși către droguri și experiențe sexuale aleatorii.

Comunitatea gay din România este foarte mică, mulți preferând să plece peste hotare în căutarea unor medii mai deschise și mai lipsite de prejudecăți. Prin urmare, pot trece și 7-8 ani între două relații – poate și de aici experiențele sexuale aleatorii. Cei mai mulți dintre ei ies la agățat online pe platforme precum Grinder sau Planet Romeo. Întâlnirile efective nu au loc în spații dedicate așa cum mi-aș fi imaginat ci în localuri publice, cafenele, cluburi, etc.

I-am mărturisit lui Andrei că oricât de deschisă sunt la minte tot nu mi-ar plăcea să văd doi homosexuali pipăindu-se și sărutându-se în fața mea. Atunci m-a întrebat de ce lui i-ar plăcea mai mult să vadă un cuplu de heterosexuali făcând asta?

A avut parte vreodată de discriminare pe față doar pentru că este homosexual?

Andrei încă mai încearcă să-și găsească drumul din punct de vedere profesional: după o trecere scurtă prin tărâmul corporațiilor, o tentativă eșuată de antreprenoriat (club dedicat comunității gay), barman și taximetrist acum a ales calea artistică urmând cursuri de actorie.

Tachinări și răutăcisme la locul de muncă au existat cu siguranță dar cel mai negru episod a avut loc într-un club de unde el și prietenii lui homosexuali au fost scoși cu forța de către paznici și umiliți fizic (ulterior clubul a luat atitudine si paznicii au fost concediați)

Cum se poziționează în raport cu Biserica?

A fi homosexual nu înseamnă nicidecum lipsa credinței în Dumnezeu. Andrei merge des la biserica și încearcă să facă bine, trăind după principiul potrivit căruia “a fi un bun creștin înseamnă a-I ajuta pe cei din jur”.

La întrebarea mea cu privire la ce își dorește cel mai mult, raspunsul lui a fost surprinzător: “dreptul la viață”. Nu cred că homosexualilor le ia cineva dreptul la viață, dar cred că nici o viață prea plăcută nu au cu o astfel de presiune.

La final l-am rugat pe Andrei să transmită lumii întregi un mesaj, un mesaj din inimă:

“Pot să fiu medicul care îți salvează viața, pot să fiu soldatul care îți apară țara, pot să fiu vărul sau chiar copilul tău care te iubește; ceea ce-mi doresc cel mai mult să înțelegi este că homosexualitatea este ceva cu care te naști, nu este o opțiune sau o alegere, nu este ceva dobândit pe parcursul vieții așa cum de exemplu este homofobia sau cum sunt preconcepțiile despre cum ar trebui să-ți trăiești viața. Îți mulțumesc că mă înțelegi!”