A doua zi de Paște, încă de dimineață, am plănuit împreună cu soțul meu să pasăm copii bunicilor și să evadăm de acasă la o cafea, numai noi doi – mă și vedeam relaxată și liniștită într-o cafenea. Planetele nu s-au aliniat pentru că odată ce am menționat intenția noastră, toți din casă au început să se agite: copilul cel mare dorea să meargă să-și schimbe rolele împreună cu bunicul iar bunica dorea să iasa din casă la shopping. Am privit rapid spre fiica mea cea mică, în vârstă de 2 ani, și am evaluat scurt posibilitatea de a o lăsa acasă cu cheia de gât dar visul s-a năruit brusc când a ridicat mâinile în aer și a început să aplaude, strigând: „Ieiii, mall!”

După câteva lupte corp la corp cu pitica pentru a o îmbrăca și alte lupte verbale cu piticul care era pus pe cumpărături necontrolate încă dinainte de a pleca de acasă, am reușit să ne îmbarcăm cu mic cu mare și să pornim spre mult râvnitul mall.

Încă de când am ajuns la mall i-am spus soțului meu că am văzut niște sandale faine într-un magazin de încălțăminte și vreau să mergem acolo. Mi-a răspuns prompt și dornic să-mi facă pe plac: „Sigur, mergem”. Ne plimbam prin mall când m-a întreabat deodată de ce anume mergem în acea direcție având în vedere că înghețata (stabilisem că ne cinstim cu o înghețată) este în direcția opusă. I-am reamintit pe un ton mai apăsat că vreau să merg la magazinul de încălțăminte. Ajungem în sfârșit la acel magazin și mă întreabă ….din nou, chiar surprins: „Vrei să intri aici?”. Daaaaa. Intru să-mi clătesc ochii lăsându-l pe el să aibă grijă de Clara care ronțăia un covrig, stând liniștită în căruț. După câteva minute am ieșit din magazin, eu sporăvăind veselă cu soacra și soțul cu căruțul în fața noastră. După câțiva pași soțul întreabă: „Nu ar trebui să o luăm și pe fita din magazin?”. Brusc mă uit în căruț unde eram convinsă că o văd pe Clara dar surprize, surprize: căruțul gol. Mă uit în stânga, în dreapta, ia copilul de unde nu-i. M-am panicat atât de tare că nu știam ce să fac mai întâi: să-l strâng de gât pe soțul meu sau să caut copilul. Am ales varianta a doua și m-am năpustit înapoi în magazin. Pe măsură ce cercetam magazinul și nu o vedeam pe Clara aveam reacții contradictorii: acum călduri pentru ca în secunda urmatoare să simt o transpirație rece. Și atunci am văzut o mânuța mică ce se chinuia să apuce un pantof cocoțat pe un stativ.

După morala de rigoare și săpuneala aplicată soțului relaxat, ne-am continuat drumeția prin mall și am ajuns în sfârșit la cafenea unde mi-am băut mult dorita cafea, nu liniștită și relaxată cum visasem ci în picioare alergând după Clara. A mers și așa decât deloc. După alte câteva magazine luate cu asalt, soțul meu a întâmpinat o altă neplăcere, minoră de altfel: a constatat că și-a uitat jacheta pe undeva (cel mai probabil la cafenea), jacheta în care avea cheile de la mașină. După alți nervi și o alergătură pe cinste am recuperat obiectele pierdute.

Oare toți bărbații sunt așa aerieni sau doar al meu e special?

Oricum, morala demnă de urmat: în zilele de sărbătoare stați acasă pentru că așa sigur nu riscați să rămâneți fără mașină și copil în aceeași zi!